Hârtie etică pentru păduri!

Ambalajul produsului este fabricat din materiale obținute din silvicultură responsabilă.

O emblemă care garantează utilizarea hârtiei în mod etic și protecția pădurilor. Logo-ul nu este altul decât un certificat de protecție a mediului emis de FSC (Forest Stewardship Council, sau Consiliul pentru Silvicultura Responsabilă în limba română). Acesta certifică faptul că societățile forestiere nu pun în pericol sustenabilitatea pădurilor sau locuințele creaturilor din ele prin recoltarea lemnului care servește ca ingredientul de bază a hârtiei, ci gestionează această resursă în așa fel încât să se poată reînnoi în mod sigur și continuu. De ce sunt importante toate acestea? Aproximativ 30 la sută din suprafața planetei este acoperită de păduri, însă datorită activități abuzive a umanității, acest raport scade rapid în fiecare an. Văzând certificatul FSC, puteți fi siguri că în cadrul recoltării lemnului și fabricării produselor de hârtie, au fost respectate toate legile și regulile, nu au fost utilizate chimicale agresive, nu au fost alungați locuitorii nativi ai pădurilor, iar în locul arborilor tăiați au fost introduși copaci noi, iar lucrătorii nu au fost abuzați.

produs bonus în ambalaj cu marcă înregistrată fsc

La BONUS, scopul nostru este de a susține toate colaborările internaționale în scopul protecției mediului. Din acest motiv, certificatul FSC este prezent pe toate produsele noastre cu ambalaj de hârtie, precum și pe standul nostru de display din carton. Ne este important faptul că produsele noastre să fie de încredere și veritabile, ceea ce este susținut de faptul că fiecare logo FSC de pe ambalaje are un număr de serie unic, putând fi astfel verificat în mod simplu de oricine. Suntem mândri de faptul că produsele de hârtie utilizate la BONUS contribuie la protecția pădurilor și sustenabilitatea planetei. Avem încredere în faptul că transformare instrumentelor și metodelor utilizate în cadrul curățeniei domestice și profesionale în unele mai ecologice reprezintă primele pasuri pe drumul spre o planetă habitabilă.

Înapoi
Căutare
Produse Sfaturi de curățare Știri
Choose your language
Magyar English Deutsch Hrvatski Română Slovensky čeština русский український